Criticismul poate fi constructiv, de ajutor si este vital in viata noastra de umili pamanteni. Abilitatea de a reusi sa oferi critici ajutatoare, care sa nu ofenseze, dar sa si accepti tu la randul tau asa ceva, este un schimb uman de baza, fara de care nu ne-am putea dezvolta normal si sanatos.
Cu totii avem lucruri de invatat, pe care le putem imbunatati, iar experienta, cunostintele, viziunea altora asupra ceea ce facem ne pot ajuta foarte mult. Fara critici, umanitatea ar fi oprita din procesul de crestere, de dezvoltare.
Cu totii stim acest lucru in teorie, de ce ne vine atat de greu sa il punem in aplicare? Cuvintele ce ne sunt spuse, in sine, suna foarte negativ, lucru ce ne afecteaza lumea pe care vrem cu atata ardoare sa o transformam in ceva pozitiv, fara nici un pic de negativ in ea.
Criticismul este constructiv atunci cand presupune a intari si a invata ceva pe cineva, si nu de a-l demoraliza si cobori la pamant. Caracteristica cea mai importanta a criticismului este un motiv ce sta la baza bunavointei. Este data pentru a ajuta persoana ce greseste. Nu este facuta pentru a amuza pe altii si nici pentru a umili.
Insa, din pacate acest lucru a luat amploare in ultima vreme si se pare ca a ajuns intr-un punct de criza. Referitor la asta, avem doua extreme: lauda desarta sau cruzimea la fel de desarta iar ego-urile noastre atat de sensibile si de fragile nu prea au nici o tragere de inima sa tinda spre una dintre aceste doua extreme.
Prea speriati de la a spune adevarul sau nefiind dispusi sa-l spunem intr-un mod amabil, ne-am izolat unii de ceilalti. Ne teme de ceea ce pot spune oamenii despre noi sau de ceea ce cred acestia in ascuns despre noi. Un ego care care a fost doar afectat de foarte multe lucruri pana acum, mai degraba decat sa fi fost construit puternic, este in fond, nesigur.